Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie

La multi ani pentru 2016!

imagesAnul acesta, mai mult ca oricand , sunt mandra ca sunt româncă.

Da, cu toate nenorocirile, coruptia, nervii, deznadejdea pe care o simt (simtim) uneori, sunt mandra ca traiesc in România.

romania-673363_640De ce?  De ce nu? Ei bine pentru ca avem o tara superba, speciala.


„Pacat ca e locuita”
, se spune. Eu n-as zice asa. Cred ca noi avem capacitatea de a ne depasi limitarile, de a ne ajuta mai mult intre noi, de a fi mai deschisi si de a ne iubi pe noi, familia, pe cei din jurul nostru, colegii, tara, lumea.

E un inceput de an superb in inima mea. Mai mult decat oricand, vreau sa ma concentrez pe partea spirituala a dezvoltarii mele.

Am inceput asta de anult trecut si „culmea”, in sfarsit incep sa apara roadele, sa mi se indeplineasca dorintele.

Mi-am consultat lista din 2015 si am constatat ca multe s-au indeplinit, in ciuda faptului ca resimt o oarescare nemultumire. Dar e normal.

Ce am mai  constientizat ( inca o data:) ) este ca e important sa fim multumiti de progresul pe care l-am facut. Oricat de mic ar fi, conteaza.

imgresChiar daca nu suntem multumiti de cum mancam ( se poate si mai rau:) ). Nu ne place cat sport facem ( se poate si mai rau). Nu ne convine cati bani avem ( crede-ma, se poate si mai rau). Nu suntem multumiti de serviciu , de afacere ( da, se poate mai rau). Nici nu stim cat de bine ne e de fapt.

Si as merge pana intr-acolo incat sa spun ca multumesc pentru toate lucrurile rele care mi se intampla. De ce? Pentru ca este firesc. „Un sut in …spate e un pas in fata.” Un pumn in figura e o atentionare de la Univers ca nu mergi pe directia cea mai favorabila tie.

Cateodata viata ne iubeste mai cu palme ( nu sustin ca „bataia e rupta din rai”), dar ce poate fi mai bine decat sa ai propriul tau coach – life coach care sa aiba grija sa fii fericit. Chiar daca metodele folosite nu sunt intelese de noi in mare parte.

Asa ca avem viata pe care o meritam.

Cum e viata pe care ne-o dorim?

n-CHILD-WRITING-CHRISTMAS-LIST-large570

Lista mea de dorinte pe 2016

  • Acum intervine lista de dorinte. Care ce face? Ma ajuta sa vad ce-mi doresc cu adevarat. Oare anul asta ce-mi doresc?
  • Sa fiu fericita
  • Sa iubesc
  • Sa daruiesc
  • Sa iau decizii intuitive
  • Sa ma dezvolt spiritual
  • Sa fac sport
  • Sa meditez
  • Sa mananc sanatos (raw, mai vegetarian, in combinatiile , cantitatile si momentele potrivite)
  • Sa imi cresc flexibilitatea corpulului( si nu numai) – partea frumoasa e ca atunci cand lucrezi asupra corpului tau automoat ai beneficii si pentru minte, emotional, suflet.
  • Sa imi dezvolt capacitatea de a gandi, de a invata
  • Sa citesc mai rapid.
  • Sa citesc minim  111 carti.
  • Sa iau lucrurile unul cate unul ( iar daca sunt mai multe, sa nu ma copleseasca. Iar daca ma coplesesc, sa fie in sensul bun 🙂 Adica sa iasa mai bine decat am sperat vreodata.
  • Sa fac mai multa curatenie ( si in casa, si la birou, si in viata mea, si in corpul meu).
  • Sa fiu un lider eficient.
  • Sa fiu mereu motivata, puternica, inteligenta,eficienta si iubitoare.
  • Sa cunosc mai multi oameni, sa relationez, sa ies din „carapace”.
  • Sa ma ingrijesc mai mult, sa am o imagine mai buna.
  • Sa ma simt bine oriunde as fi.
  • Sa traiesc clipa. Sa fiu mereu aici si acum.
  • Sa fac video-uri, sa apar la tv, reviste etc.
  • Sa organizez si sa merg la multe evenimente
  • Sa fiu mai impacata cu mine si sa ii iert pe cei care mi-au gresit.
  • Sa ajut pentru o schimbare in bine in România ( si aici ma refer mai mult la domeniul meu – industria de beauty).
  • Sa contribui semnificativ la crearea unei comunitati puternice de specialisti,motivati si deschisi.
  • Sa gasesc usor ( si sa recunosc la timp) partenerii de succes, impreuna cu care pot realiza obiectivele.
  • Sa recunosc la timp partenerii care nu sunt potriviti.
  • Sa am o relatie sanatoasa cu banii.
  • Sa am o echipa de vis ( motivata, eficienta, unita, loiala).
  • Sa comunic mult mai bine, pe toate planurile
  • Sa imi ajut mai mult parintii.
  • Sa ii acord mai mult timp partenerului de viata
  • Sa fiu mult mai bine organizata.
  • Sa fiu constanta in ceea ce fac, concomintent cu pastrarea si dezvoltarea creativitatii.
  • Sa stiu cand sa imi iau timp pentru mine si cand sa muncesc pe branci.
  • Sa pun bune temelii pentru proiectele mele.
  • Sa fiu mai curajoasa.
  • Sa fiu mai recunoscatoare.
  • Sa am o casa mare si frumoasa.
  • Sa respir aer curat.
  • Sa vad mai mult din România.
  • Sa calatoresc mai mult si in afara tarii.
  • Sa am toate fondurile si sprijinul necesare.
  • Sa devin cea mai buna varianta a mea 🙂
Dollarphotoclub_66427125-300x214

Enter 🙂

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s