Bunico- dar ce batrana esti! (ziua 54 Writing Challenge)

YoungOld_watercolor_painting_portrait_LVarsta este relativa.

Esti pe cat de tanar te simti.

Varsta cronologica de cele mai multe ori nu este egala cu cea biologica.

Imbatranim prematur din cauza unui stil de viata dezorganizat, de cele mai multe ori rupt de natura si incarcat de stresul propriilor noastre asteptari, dorinte apasatoare , senzatia de a fi victima etc.

Si totusi varsta se simte inclusiv la nivel de generatie.

„Pe timpul meu…”

„In vremea aia…se scria cu pana de gasca…ce demult a fost…. Oamenii mergeau prin paduri la fel cum merg acum pe autostrazi…da, demult… ”

Din pacate, nu mi se par atat de indepartate timpurile in care era sclavie, sau transportul cu caruta. Pentru ca exista inca in zilele noastre, chiar daca la o scara mai redusa si intensitate mai mica.

Dar iti dai seama ce batrani vom parea nepotilor nostri cand le vom povesti ca am trait intr-o lume in care nu exista internetul, in care nu aveam nici macar calculator. Nici telefoane mobile, ci ne trimiteam scrisori de dragoste prin posta (eventual , scrise cu stiloul).

In care nu puteai da „like” la o fotografie cu un catel pufos. In care nici nu prea puteai face fotografii, ca nu prea aveai cu ce. Cateva poze nud pe o perna, alaturi de un covor cu „Rapirea din Serai” pot fi printre putinele imagini ale copilariei ( macar noi mai stim cum aratam cand eram mici).

Ce batrani vom parea cand le vom spune ca ne-am uitat la televizorul alb-negru si nici macar nu aveam cablu sa vedem Cartoon Network. Ca ne stricam spatele sub greutatea ghiozdanelor pline cu tot felul de carti si caiete, facute din hartie adevarata.

Ce invechite ni se par unele din conceptiile parintilor, mai ales ale bunicilor.

Oare vom fi suficient de flexibili incat sa asimilam si sa ne adaptam cu brio la toate schimbarile?

Sa putem renunta usor la mentalitati invechite, sa fim atat de deschisi incat sa putem identifica si apoi renunta la programe mentale inoculate inca din copilarie?

Sa nu ne simtim inferiori sau atacati cand cineva vrea sa ne invete de bine, ci sa imbratisam propriile greseli, fiind atenti la solutii, chiar daca acestea pot veni de la un copil?

Sa iubim mai mult? Mult mai mult?

Mi se pare foarte interesant ca am trait cu un picior intr-o lume veche, dar frumoasa a scrisorilor, cartilor, jocurilor copilariei in natura.

Intr-o lume in care oamenii se lupta pentru supravietuire, luand de la ceilalti mai mult decat daruiesc.

Mi se pare ca as fi trait sute de ani, timp in care lucrurile nu s-au schimbat chiar atat de mult. Nu atat de drastic precum disparitia dinozaurilor sau evolutia omului de la Neanderthal la Homo Sapiens Sapiens.

Cand ma gandesc ca bunica a trecut printr-un razboi si o foamete, nu mi se pare ca a fost chiar atat de demult, sau atat de departe de zilele noastre.

Cat de batran poate fi un om caruia ii este frica sa nu cada de pe marginea Pamantului?

Cat de batrana as parea eu nepotilor cand le-as spune ca pe timpul meu lumea inca se intreba daca suntem singuri in Univers?

Cu toate astea, este uimitor sa traiesti cu un picior intr-o lume a fricii si cu celalat intr-o lume a iubirii.

Nu pot spune ca este preferata mea, insa e o poveste grozava de spus nepotilor.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s