Despre apreciere:)

Astazi am invatat ceva despre apreciere. Majoritatea oamenilor pleaca de la locurile de munca nu atat din cauza banilor, cat din cauza ca nu le sunt recunoscute meritele, eforturile.

Relatiile se strica de cele mai multe ori cand cei implicati nu se mai simt apreciati, suficient de iubiti, respectati.

Desi toti consideram ca ii apreciem pe ceilalti, din exemplele de mai sus evident ca nu este asa.

Si eu am fost de parere ca apreciez eforturile celorlalti, numai ca astazi am descoperit de ce nu o fac, chiar refuz in anumite situatii:

Cand consider ca ar trebui sa ma apar. Cand ma simt in pericol, intr-un fel sau altul. Daca ma simt amenintata de o anumita situatie, daca am impresia ca cineva incearca „sa profite” de mine, in sensul ca doreste doar sa ia fara sa fie interesata si de binele meu (aceasta situatie poate fi reala sau imaginata de mine, insa cu toate acestea, comportamentul e acelasi).

Cand ma simt acuzata si judecata, atunci am tendinta sa imi apar bunele intentii, autenticitatea si am observat ca daca apreciez meritele cuiva este ca si cum dandu-i ei dreptate ii validez in acelasi timp impresiile pe care si le-a facut despre mine, continua sa ma judece si eu as fi de acord cu asta. Iar eu nu vreau sa ma depreciez in nici un fel. Nici nu trebuie. Dar prea mult actionam din teama.

Este ca un cerc vicios. Cum iesim din asta?

Eu in prima faza constientizez. Apoi neaparat sa iau in considerare ca si in cazul in care cele mai negre scenariile ale mele s-ar adeveri si as pierde totul, sa fie ok. Sa pot lasa totul. Nimic nu moare, totul se transforma. Chiar daca am ajuns la concluzia asta de multe ori, se pare ca si uit de multe ori:).

Daca nu ne-am mai tine cu dintii de tot ce am realizat, daca nu ne-ar fi frica sa pierdem, daca nu ne-ar fi teama sa nu fim destul de respectati, cu siguranta i-am aprecia mai mult pe ceilalti.

Ne-am desfasura activitatea cu placere, am avea mai multa intelegere pentru altii carora inca le mai este frica. Am vedea care sunt cauzele mai adanci ale comportamentului lor si nu ne-am mai simti atat de raniti.

Cum sa nu imi mai fie frica? Sa nu mai gandesc atat de mult si sa am mai multa incredere. In mine si in altii. Sa ma simt in siguranta pentru ca am incredere ca pot face fata oricarei situatii.

Sa renunt la comportamentul de victima si sa imi asum responsabilitatea. Chiar daca eu cred ca fac asta, de fapt uneori o fac si alteori gandesc ca fac. Insa in realitate, gandesc prea mult:)

Dar primul pas este constientizarea, apoi acceptarea:)

P.S.:Ai vazut clipul cu girafa si cele 5 stagii ale mortii? Cu cat ajungem mai repede la acceptare, cu atat putem depasi atitudinea anterioara si sa ne formam noi comportamente:). Click aici pentru video cu girafa:)E amuzant :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s