13 zile pana la o noua eu :)

Astazi am luat o decizie foarte importanta, una din cele mai importante pe care le-am luat in viata mea.

Nu imi voi face masterul, nu stiu daca si nici nu cred ca voi mai face unul vreodata.

Au fost niste probleme cu masterul meu, in sensul ca s-au trezit astia de la ase ca eu nici nu trebuia sa fiu admisa la marketing de aprofundare pentru ca trebuia sa am studii economice, nu puteam intra cu licenta de la psihologie. Greseala lor. M-au anuntat cu 6 luni inainte de a se termina masterul, am mai avut si eu niste proiecte personale care au coincis cu perioada asta. N-am fost la examene si nici nu mi-am platit taxa in ultimul semestru. Am fost exmatriculata si am venit sa ma reinmatriculez ; am deschis si subiectul de mai sus, altfel astia ma reinmatriculau si aveam din nou discutia cu masterele.

Solutia: alt master (am fost deschisa si la optiunea asta), numai ca trebuia sa dau diferente si proiecte la aproape toate materiile din anul I. Chiar daca mai aveam de echivalat 1-2 credite la fiecare, tot trebuia sa le invat pe toate. Mai erau si niste materii nepotrivite pentru mine, sa nu spun urate; pe unul din ele il aveam optional in anul I si am cerut sa mi se schimbe pentru ca era cu multa matematica si ma depasea total. Celelalte nu pareau neaparat grele, dar plicticoase si neinteresante; chiar nu vreau sa invat asa ceva.

Cu o zi inainte de asta m-am uitat si eu ce alte mastere mai sunt, sa vad ce optiuni am. Chiar am tras cu ochiul si la alte facultati, am zic ca daca tot ar fi sa o iau de la zero, sa vad ce mai e pe acolo. Asa am facut si m-am simtit ca in fata unei vitrine plina cu gogosi de ciocolata naclaita intr-o zi mai mult decat torida, cu un stomac mai mult decat plin care nu mai putea digera nici o firimitura de nimic.

Unele mastere mi se pareau prea usoare, majoritatea prea invechite, toate rigide si pentru „scolari”. M-am uitat si la MBA-uri, unele parti pareau interesante, dar nu cine stie cat. Zicea acolo ca o parte din cerintele de admitere e motivatia. Motivatia sa ce? Sa ma duc la scoala din nou, sa stau in banca si sa invat despre ce voi face cand voi fi mare? Nu, nici o motivatie.

Acum vreun an am ajuns la concluzia ca eu nu voi avea niciodata nevoie de diplome in domeniul profesional. Pur si simplu nu mai am nevoie de ele. Ma gandeam atunci ca rezultatele vor vorbi de la sine si hartiile alea sunt chiar inutile. Plus ca aveam si afacerea mea. Acum ma gandesc ca ma am pe mine si asta e suficient.

Scoala e buna, intotdeauna am crezut asta (de fapt, nu intotdeauna:))). Iti formeaza niste abilitati, asa e. Mi le-am format. Acum nu mai am nevoie sa ma mai stresez un an, sa fac ceva „ce trebuie neaparat facut, ca vorba aia, e sfanta scoala”, sa platesc o caruta de bani pentru o hartie( pentru ca as fi avut o multime de taxe de platit). Astea sunt bune sa-si clateasca cineva ochii cand citeste CV-ul. Poate sa se uite linistit la un teanc de hartii, daca va fi vreodata cazul. Imi folosesc, nu zic; m-au ajutat, e adevarat. Dar deja nu mai sunt nici pe departe atat de importante.

Am invatat sa accept lucrurile asa cum sunt si sa ma gandesc ca e un rost in toate. Incep sa ma obisnuiesc sa mi se inchida usile in nas, dar am descoperit si stiu ca se face loc pentru ceva mai bun. Pur si simplu acelea nu mai erau potrivite pentru mine.

La fel si cu masterul asta. Nu am de gand sa ma judec cu ei. In schimb am un portofel „plin cu bani” pe care ii pot folosi pentru viitorul meu, nu pentru un master.

Ma uitam ca una din materii era CRM nu stiu ce (adica un program pentru gestiunea clientilor, furnizorilor). Dragut, dar nu mai bine cumpar programul si ma invata aia tot ce trebuie sa stiu? Nu mai bine il folosesc in afacerea mea si invat o tona de alte lucruri? Am incredere si invat sa-mi folosesc abilitatea de a fi deschisa la tot ce vine spre mine. Voi gasi informatia potrivita, voi intalni oamenii care ma pot ajuta, voi gasi exact solutiile de care am nevoie, voi crea dupa bunul meu plac si mai ales voi aplica si voi vedea cu ochii mei efectele actiunilor mele pe care cu siguranta nu le-as fi putut invata in nici o facultate.

Asta va fi facultatea mea, masterul, doctoratul, MBA-ul, postdoctoraul si ce mai exista pe acolo( cred ca am sa inventez si alte nivele pe masura ce le ating :))). Invat ce vreau eu, cum vreau, cand vreau, cu placere si curiozitate. Si mai ales implicare, ingredient care lipseste aproape cu desavarsire din scoli.

Unii ar zice ca-mi tai singura craca de sub picioare. Eu zic ca mi-am dat drumul si zbor :).

Multumesc pentru transformarea mea completa 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „13 zile pana la o noua eu :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s