Concluzii pentru Lista de Dorinte 2010

Asa cum am spus mai devreme, lista mi s-a parut foarte scurta.

Apoi mi s-a parut ca n-am realizat mai nimic de acolo. (Prin urmare, multe se regasesc si in lista din 2011)

Cand am inceput sa numar dorintele implinite, mi-am dat seama ca sunt 16, ceea ce e mai mult decat aveam impresia initial. Tot mi le pot numara pe degete, dar sunt de la ambele maini si de la picioare :).

Ceea ce imi demonstreaza inca o data si imi aminteste ca e bine sa tin o evidenta, sa fiu cat mai precisa pentru a putea cuantifica pe cat de mult posibil rezultatele. Altfel, ramai pe loc, renunti usor si ti se pare ca ai facut ori prea mult, ori prea putin. Asa esti motivat si organizat.

Voi detalia rezultatele si impresiile in posturile viitoare, insa ce merita mentionat aici e ca din punct de vedere profesional nici n-am stiut ce vreau de fapt. Cum sa realizez ceva important?

Apoi, unele dorinte nu mi le-am pus intr-un mod optim, au fost formulate mai putin fericit, desi eu m-am straduit sa evit negatiile si sa fiu cat mai precisa. Iti voi da mai multe trucuri si legat de acest subiect.

Am avut o perioada de cateva luni in care „am cazut”, in care m-am lasat coplesita de probleme, griji , de fapt de pesimismul celorlalti si n-am mai crezut. Si asta nu numai  m-a tinut pe loc, dar „m-a tras inapoi”. E drept ca am avut si ceva de invatat din acea perioada. Nici un rau nu e fara bine in el :).

Ideea de retinut e ca e necesar sa fim optimisti, perseverenti, increzatori si motivati.

Chiar daca nu am reusit ceea ce ne-am propus, chiar daca ne-am oprit la un moment dat, important e sa continuam. Daca e necesar, sa o luam de la capat.

Si aici imi vin in minte versurile unei melodii de-a lui Miley Cyrus : ” Nu conteaza cat de repede ajungi acolo, conteaza ce te asteapta la capatul celalat” 🙂

Pun aici un link daca vrei sa asculti. Pana la urma, orice ai crede despre Miley Cyrus, a ajuns departe 🙂

Ce am realizat acum la sfarsit e ca in ciuda faptului ca nu am rralizat  multe lucruri pe care mi le-am propus (importante pentru mine fiind:)), am reusit sa pun bazele pentru realizarea lor. Sunt mult mai aproape de a atinge acele obiective.

Acum sunt mul mai calma si mai increzatoare. Nu ma mai strezez atat de mult.

Nu incep sa ma ingrijorez: ” Vai, cate dorinte mi-am pus.. Acum trebuie sa le indeplinesc pe toate.. cate am de facut.. Le-am mai pus si pe blog, sa le vada lumea, daca o sa-i dezamagesc….etc.”

Nu, nici vorba.. iti amintesti ? Fac ce-mi place, doar ce-mi place. Deci, totul e cu placere si de placere. Si cat reusesc, reusesc.

Clar e ca realizez mult mai multe im modul acesta, dorindu-mi si facandu-mi planuri sistematizate, crezand ca pot decat nestiind nici ce-mi doresc. Refuz sa ma mai las purtata de val, sa mi se intample si bune, si rele doar pentru ca nu stiu ce vreau si cum sa imi pun o dorinta.

Iti doresc ca noul an sa fie EXCELENT, plin de realizari si dragoste. Iti doresc sa-ti faci si tu o lista de dorinte si sa schimbam impresii. Sa ajuti si tu la randul tau pe cineva :).

Imbratisari si sarutari cu dragoste,

My Wish Fairy

P.S.: Important de mentionat – pune-ti orice dorinte, de orice natura, pentru ca cele mai frumoase si mai usor de realizat (si mai sigur de implinit daca le scrii) sunt cele ce nu tin de lucruri materiale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s